Sanatos Online

L-am folosit o singura data si am decis ca nu trebuie sa-mi lipseasca din casa. Uite ce trebuie sa contina un ulei hidratant pentru unghii si cuticule

Dacă vrei să ai cuticule hidratate și să le poți împinge ușor, atunci evită pe cât posibil orice substanță care îți usucă pielea: spălatul vaselor ar trebui făcut cu

mănuși speciale, la fel ca și curățenia în toată casa. Iar când îți ștergi oja de pe unghii, folosește un produs ce nu conține acetonă.

Amestecă o jumătate de linguriță din fiecare ulei (poți adăuga și 2-3 picături de ulei esențial de arbore de ceai pentru efectul antibacterian)

și masează câte puțin pe fiecare vârf de deget, cu precădere pe cuticule.

O altă variantă pe care o poți pune în practică este să folosești vaselină (petroleum jelly). Îți poți înfășura apoi degetele în folie de plastic ca să fii sigură că intră bine în piele.

Mai mult de atât, trebuie să știi că dacă obișnuiești să îți tai cuticulele, nu înseamnă că dacă vei pune stop acestui obicei ele vor crește foarte lungi, ci lungimea va fi aceeași: una normală.

Așa că trebuie să folosești produse speciale pentru înmuierea și hidratarea cuticulelor, așa cum faci și pentru mâini sau păr.

Conform medicilor dermatologi și cuticulele se usucă și crapă – așa cum pățește și pielea foarte uscată.

Fie că vrei să faci ca unghiile tale să pară mai lungi sau pur și simplu te-ai obișnuit să îți împingi cuticulele pentru că așa este mai sănătos, trebuie să folosești o unealtă specială – un bețișor de bambus sau de portocal.

Lemnul acestora este mai moale, astfel că nu te vei răni dacă împingi cuticulele cu grijă. Nu îți împinge niciodată cuticulele fără să le înmoi înainte!

Pe lângă unghiile îngrijite și crema hidratantă pe care o folosești zilnic, trebuie să îți îngrijești correct și cuticulele.

Dacă îndepărtezi cuticulele, atunci locul dintre unghie și piele rămâne gol și poate deveni rapid un loc în care să se dezvolte bacterii.

Potrivit medicilor dermatologi, cuticulele nu trebuie tăiate – așa cum se procedează în multe saloane de frumusețe – ci, din contră, le lași să crească și doar le împingi spre piele atunci când este cazul.